Contabilitate?, alege consultanța experților contabili cu un click. Alege recomandarea noastră pentru servicii de contabilitate în România și nu numai pentru afacerea ta.
Omul sfințește locul. Este o zicală din timpuri străvechi, dar care se potrivește și în zilele noastre. Și se va potrivi mereu, până când micii roboți ne vor lua locul (dacă se va întâmpla vreodată, ceea ce nu credem).
Omul sfințește locul, dar și locul trebuie să-i fie potrivit, iar mediul prielnic. Tocmai de aceea, dacă vrei să culegi cele mai bogate roade din urma angajaților tăi, trebuie să fii sigur că ai și îngrijit mediul cum trebuie. Că ai dat îngrășământ (a.k.a remunerație pe măsură) și ai lăsat solul să respire (a.k.a timp liber și fără lucru peste program).
Dar poate uneori se întâmplă să faci anumite lucruri fără să vrei, pentru că nevoia te îndeamnă. Chiar și așa, te poți revanșa. Uite câteva sfaturi din partea echipei Geseidl de contabili, manageri și consultanți.
Iar dacă știi că ai nevoie de contabilitate SRL, audit, management sau consultanță HR, atunci noi îți stăm la dispoziție cu aceste servicii, prestate cu profesionalism și grijă pentru firma ta.
Învață să fii lider
În primul rând, trebuie să creați un mediu al companiei pozitiv, în centrul căreia să se afle angajații, care trebuie respectați. Cele mai multe demisii au ca motiv nu salariul prea mic, ci mediul toxic în care trebuie să se desfășoare activitatea.
În al doilea rând, învață să fii lider, nu șef. În cartea „Cele cinci priorități în viață”, John Strelecky povestește viața unui lider de succes pe nume Thomas Derale și cum, prin felul în care și-a respectat angajații, a reușit să aibă câștiguri enorme și să fii extrem de iubit.
În al treilea rând, pune accent pe socializare și pe conexiunile dintre tine și angajații tăi, dar și dintre ei. Există un spațiu în clădirea voastră care nu are un scop anume? Atunci e perfect pentru a fi transformat într-un spațiu în care să puteți socializa în pauze. Un colț hygge, un espressor sau ceainic, câteva cărți sau joculețe. Există studii care arată că astfel de pauze cresc productivitatea și de câteva ori. Merită încercat, nu? 🙂
Un alt lucru extrem de important este alegerea oamenilor potriviți culturii tale organizaționale. Așa cum am mai vorbit într-un alt articol, oamenii buni se adună și adună și cele mai bune rezultate. HR este poate unul dintre cele mai importante departamente, iar pentru asta, noi oferim consultanță HR, pentru ca tu să ai parte de cei mai potriviți oameni.
Nu în ultimul rând, educația este mama succesului. Ai grijă de aspirațiile, pasiunile și competențele oamenilor tăi, pentru că dezvoltarea continuă înseamnă succes garantat. Organizează sesiuni de coaching, cursuri de formare sau training-uri alături de echipa noastră.
Iar după ce aplici aceste sfaturi, să ne spui cum îți mai merge. Suntem siguri că vom auzi numai de bine. Și că o colaborare cu noi ar aduce rezultate fructuoase. Nu rămâne decât să ne dai un semn.