Care sunt avantajele unor aparate de masura digitale

aparate_de_masura

In ziua de astazi, orice marime electrica sau neelectrica poate fi masurata folosind aparate de masura. In functie de tehnologia utilizata, acestea pot fi analogice sau digitale. In acest articol, ne vom concentra pe cele din urma.

Aparatele de masura digitale (sau numerice) sunt caracterizate prin faptul ca marimea de masurat este transformata in semnale digitale, care sunt preluate de circuite specifice, iar rezultatul este afisat sub forma numerica. Acesta nu poate lua orice valoare, intrucat indicatia variaza in trepte, prin urmare masurarea este discontinua.

Aparatele de masura digitale ofera utilizatorilor numeroase avantaje:

– precizia de masurare este una foarte mare, insa este dependenta de numarul de cifre afisate; cu cat sunt afisate mai multe cifre, cu atat precizia este mai ridicata;

– sunt eliminate erorile de citire, de calibrare, de scala, de paralaxa si cele subiective;

– asigura o evaluare rapida a valorii marimii masurate;

– au o sensibilitate foarte mare;

– asigura o viteza mare (aparatele de masura pot efectua sute de masurari pe secunda);

– asigura comoditate in efectuarea masuratorilor;

– asigura comutarea automata pe domeniul de masurare;

– ofera posibilitatea conectarii cu PC-ul, smartphone-ul sau alte dispozitive automate;

– asigura posibilitatea inregistrarii precise si rapide a rezultatelor;

– ofera posibilitatea transmiterii rezultatelor la distanta, fara erori;

– ofera posibilitatea automatizarii procesului de masurare.

Comparativ cu aparatele de masura analogice, cele digitale au un pret ceva mai ridicat, intrucat utilizeaza o tehnologie mai noua si mai avansata, dar au si un grad de complexitate mai mare. Datorita performantelor lor superioare, aparatele de masura numerice au numeroase utilizari:

– masuratori in procesele industriale de automatizare;

– masuratori de precizie in laborator;

– masuratori cu inregistrari numerice in procesele industriale;

– masuratori cu transmiterea rezultatelor la distanta;

– controlul si supravegherea centralizata in procesele industriale;

– masuratori cu prelucrarea rezultatelor pe PC.

Principiul de functionare a unui aparat de masura numeric consta in transformarea marimii de masurat cu variatie continua in timp in semnale digitale, in prelucrarea specifica a acestora si in afisarea lor sub forma numerica. Un semnal digital are doua niveluri, 0 si 1, iar informatia este reprezentata prin prezenta unuia sau a altuia din aceste doua niveluri. Un convertor analog-digital transforma semnalul analogic intr-unul digital, iar operatia de prelucrare numerica include urmatoarele patru etape:

1. Cuantificarea semnalului – este operatiunea de divizare a semnalului in cuante (cantitati egale de o anumita valoare);

2. Codificarea – reprezinta operatiunea de asociere a unor valori numerice cuantelor obtinute (codificarea binara utilizeaza doar indicatorii 0 si 1, care corespund unor niveluri de tensiune continue, spre exemplu 0 V si 10 V);

3. Discretizarea – este operatiunea de transformare a variatiei continue a marimii de masurat intr-o variatie in trepte, aceasta facandu-se atat in timp, cat si la nivel de amplitudine;

4. Afisarea – reprezinta operatiunea de prezentare a rezultatului sub forma de cifra, prin intermediul indicatoarelor optoelectronice (ecrane LCD, LED).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *