Ce trebuie să faci ca să înființezi o firmă?

Vrei să îți începi propriul tău business, dar nu știi de unde să începi sau ce taxe ai de plătit? Totul poate părea foarte înfricoșător la început, însă cu ajutorul acestui mic ghid îți va fi mult mai ușor!

În primul rând va trebui să te gândești la ce nevoi ai tu. Întrebarea clasică – SRL sau PFA? Dacă decizi că îți este mai util să efectuezi o deschidere PFA, trebuie să știi că deși are taxele mai mari decât în cazul SRL și că ai avea mai puține beneficii decât în cazul său (cum ar fi limitarea răspunderii fondatorului), însă PFA-ul este mult mai ușor de administrat – vei putea chiar să îți ții singur contabilitatea dacă dorești (astfel având costuri administrative reduse)

În cazul unui SRL, pe e altă parte, ești obligat să plătești un contabil care să se ocupe de finanțele societății. Acestea fiind spuse, majoritatea antreprenorilor ar trebui să apeleze la un SRL, mai ales dacă e vorba de un start-up. Cel mai probabil acel start-up va fi o microîntreprindere, care plătește taxe incredibil de reduse la stat – de 3% impozit pe venit, sau chiar 1% dacă are cel puțin un angajat full-time.

Următorul pas ar fi să rezervi denumirea societății tale. Poți verifica disponibilitatea numelui său (și să rezervi denumirea sa) la Registrul Comerțului (corespunzător sediului social). Pe scurt, dacă compania ta are sediul în București, atunci o vei înființa la Registrul Comerțului București.

Poți face acest lucru fie fizic (cu dosar), fie online. Însă atenție – rezervarea online se poate face doar cu ajutorul unui avocet (sau consultant specializat), desi probabil că este de preferat ca să nu stai la cozile faimos de lungi de la Registrul Comerțului (sau un posibil refuz al dosarului de înființare).

Încearcă să creezi o societate cu o denumire cât mai specifică, pentru a nu fi confundată cu alte societăți de pe piață.

Denumirea firmei nu trebuie să coincidă neapărat cu numele commercial sau sigla companiei, dar este preferabil ca acestea să fie cât mai similare, deoarece denumirea oficială va fi menționată pe toate facturile și în toate contractile încheiate.

Nu în ultimul rând, trebuie să pregătești dosarul de înființare a societății. Din nou, poți înregistra societatea fie în persoană, la Registrul Comerțului, fie online. Acest dosar trebuie să conțină, printre altele: actul constitutive, contul de capital social, documente privind sediu social, specimen de semnătură pentru administrator și declarații ale fondatorilor.

Unele dintre documente (precum actul constitutiv) pot fi pregătite și de către avocat, însă altele (cum ar fi actul consitutiv) pot fi realizate doar cu ajutorul unui notar (sau chiar al unui traducător autorizat, dacă fondatorul societății nu cunoaște limba română). Atenție – dacă nu ai un loc potrivit pentru sediul firmei, poți stabili un sediu virtual la biroul unui aocat.

Odată ce ai dosarul de înregistrare completat și depus la Registrul Comerțului, firma ta va fi gata în 3-5 zile lucrătoare.

După ce ai terminat toți acești pași te poți felicita! Acum ai firma ta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *