Procedurile în cazul unui deces la spital vs. acasă. Ce rol are firma de pompe funebre?

Moartea este un fenomen cât se poate de normal, face parte din viaţă, este o trecere spre o altă lume şi poate surveni pe neaşteptate, atât acasă, la spital, la azil, pe stradă, în ţara sau în străinătate sau poate în alte condiţii. Fiind un eveniment neaşteptat, rudele defunctului trebuie să apeleze la servicii funerare non stop pentru a respecta toate procedurile necesare în acest sens, impuse de stat, dar şi de cutumele Bisericii.

Constatarea decesului şi obţinerea documentelor necesare acasă vs. la spital

Declararea decesului este necesară în termen de 3 zile de la ocurenta. Rudele defuncţilor sunt persoanele îndreptăţite să urmeze procesul de înregistrare a decesului cât mai repede cu putinţă. Constatarea decesului se realizează de către medicul specialist constatator, care va acţiona în termeni legali.

Procedurile în acest sens diferă în funcţie de locul în care a avut loc decesul, iar în urma acestei etape se va obţine Certificatul Medical Constatator al decesului. Constatarea decesului se face în urma verificării pulsului, respiraţiei, bătăilor inimii, reflexelor corneene, foto motorii, musculare. În acest sens se cheamă serviciul de ambulanţă, medicul de familie sau firma de servicii funerare. Firma de servicii funerare reprezintă o soluţie care elimină orice impediment său moment inoportun indiferent de momentul zilei şi de programul de lucru.

Îmbălsămarea şi toaletarea defunctului acasă vs. la spital

În ceea ce priveşte îmbălsămarea şi toaletarea defunctului, aceste proceduri sunt obligatorii, îndeosebi îmbălsămarea. Certificatul de îmbălsămare este emis de către medic, necesar pentru a depune răposatul la capelă.  Îmbălsămarea va fi realizată de către persoane calificate sau medici specializaţi în tanatopraxie.

Pentru cei care decedează la spital, îmbălsămarea este efectuată de către personalul calificat de la morgă. În cazul în care decesul survine acasă, implicarea experţilor care reprezintă o firmă de servicii funerare este imperios necesară, astfel încât să se respecte normele tehnice şi sanitare pentru serviciile funerare.

Transport funerar necesar acasă vs. la spital

Transportul funerar este o etapă foarte importantă în toată procedura de după deces. Acesta este un procedeu ce trebuie realizat în mod obligatoriu de către un vehicul specializat şi autorizat. Nu intra în discuţie posibilitatea de a transporta defunctul cu maşina personală sau cu un alt mijloc de transport.

În cazul în care decesul survine acasă, defunctul trebuie transportat după îmbălsămare către capela în proximitatea locaţiei în care va avea loc înmormântarea. Manipularea sicriului, a defunctului, precum şi transportul până la biserică, capela şi cimitir trebuie să fie efectuat de către o echipă de specialitate şi cu mijloace de transport corespunzătoare.

Obţinerea certificatului de deces şi a ajutorului de la stat

Pentru a obţine cât mai rapid şi în cele mi bune condiţii certificatul de deces şi ajutorul de înmormântare acordat de stat, rudele defunctului trebuie să apeleze la o firmă de servicii funerare. Reprezentanţii acesteia oferă tot suportul necesar pentru obţinerea actelor, documentelor necesare şi banilor de la stat într-un timp cât mai scurt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *