Servicii Funerare Non Stop București

Procesul înmormântării este cel mai greu lucru care îl poți face în viața asta. Este dureros și emoționant, atât pentru familie, cât și pentru prieteni. Defunctul trebuie să fie condus pe ultimul drum, iar acest eveniment poate să afecteze unele persoane, la un nivel psihic destul de mare.

Ce Faci în Cazul unui Deces în Străinătate

Pentru a putea organiza ceremonia de înmormântare trebuie să primești certificatul de deces, care atestă că poți începe pregătirile pentru acest eveniment neprevăzut. Dacă familia este afectată și consideră că nu se pot ocupa de organizarea ceremoniei de înmormântare, aceștia pot apela la servicii funerare de calitate în București – Baidoc.

Anunțarea autorităților din țara respectivă

Decesele care se petrec în străinătate sunt mult mai complexe din punct de vedere al transportului persoanei în neființă, care trebuie să fie adusă înapoi în țară pentru a fi condusă pe ultimul drum.
Unii dintre pașii care trebuie făcuți este să anunți autoritățile care se află în țara respectivă. Există trei opțiuni la care poți apela, acestea sunt:

  • Consulatul.
  • Oficiul Stării Civile.
  • Ambasada României

Dacă anunți decesul persoanei la consulat sau la ambasada României, aceștia vor transmite informația mai departe la Ministerul Afacerilor Interne din România. După înregistrarea decesului, îți vor fi oferite o serie de acte relevante pentru a desfășura repatrierea, adică pașaportul mortuar și certificatul de deces românesc.
Pentru repatriere ai nevoie de anumite acte de care sunt necesare pentru autorități, acestea fiind:

  • Certificatul de naștere al persoanei defuncte.
  • Dacă este cazul, certificatul de căsătorie al răposatului.
  • Pașaportul sau buletinul decedatului

Pentru a respecta fiecare pas care trebuie făcut în acest proces, poți să iei legătura cu Serviciile Funerare Sectorul 6 București. Serviciile Funerare Sectorul 6 fiind profesioniști în domeniu, îți pot oferi sfaturi utile și care nu trebuie să fie omise pentru finalizarea procesului.

Documentele necesare pentru repatriere și repatrierea defunctului

Actele de care ai nevoie pentru repatrierea în România:

  • Certificatul ce atestă decesul persoanei.
  • Certificatul de îmbălsămare.
  • Certificatul de deces internațional, care este făcut și eliberat de autoritățile locale.
  • Pașaportul mortuar.
  • Autorizația pentru transportarea defunctului în România

Poți opta să anunți exclusiv autoritățile locale în legătură cu decesul persoanei, acestea vor elibera certificatul internațional de deces. Pentru obținerea certificatului românesc de deces ai nevoie de documentele de mai sus și de certificatul internațional de deces.

Certificatul internațional de deces trebuie să fie transcris de către un traducător care este autorizat și traducerea să fie legalizată la un notar.

După ce aceste procese de mai sus au fost îndeplinite, defunctul este transportat în țară. Sicriul decedatului va fi manipulat de Firma de pompe funebre care se ocupă cu transportul în siguranță a sicriului la destinație.

Serviciile funerare complete sectorul 6, te ajută cu sfaturi în legătură cu actele de care ai nevoie. Tot aceste Servicii funerare complete se pot ocupa de organizarea ceremoniei de înmormântare.
Poți apela la Serviciile funerare non stop București dacă ai nevoie de consultanță, mai ales la ore târzii în noapte. Unele dintre Serviciile funerare Ilfov beneficiază și de anumite Pachete de servicii funerare în București.

Serviciile funerare București sunt un mare ajutor pentru familiile îndurerate care se străduie în
organizarea unei ceremonii de înmormântare. Datorită Serviciilor funerare complete din București, familia poate să își adune puterile pentru ceremonia de înmormântare.

Astfel, dacă nu ai cunoștințe legate de repatriere poți apela la Serviciile funerare și la Pompe funebre București sectorul 6.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *