Super desene animate în premieră, în aprilie, la Minimax

Televiziunea dedicată celor mai mici telespectatori, le aduce o super distracție de primăvară, cu noi seriale și personaje preferate.

Intră și tu în lumea magică de la Minimax!

Din 5 aprilie, de la ora 11.00, cei mici se vor putea întreba din nou „Unde-i Waldo” odată cu premiera celui de-al doilea sezon din îndrăgitul serial de animație produs de celebra casă de producție Dreamworks Animation.

Seria cu elemente educative pe înțelesul celor mici este bazată pe cărțile cu același nume scrise de Martin Handford. Eroii sunt doi mici exploratori, Waldo și Wenda, care fac parte dintr-o societate mondială a aventurierilor și care sunt trimiși să călătorească în lumea întreagă de către mentorul lor, un vrăjitor cu barbă albă. Waldo și Wenda își folosesc talentul de a rezolva probleme și ajutorul primit de la ceilalți membri ai societății. În toate explorările lor, ei trebuie să se asigure că Odlulu, un alt călător și rival al lor, nu-și va folosi magia cu scopuri rele. Dacă reușesc, ei vor deveni și ei vrăjitori de calibru.

De duminică, 18 aprilie, serialul „Filly Funtasia” va fi difuzat de la ora 15.00. Acțiunea serialului se petrece în tărâmul magic Filly, acolo unde Rose și prietenii ei învață și se distrează la Academia Regală de Magie Funtasia. Grupul de prieteni buni își descoperă talentele fermecate, pe care trebuie să le folosească imediat pentru a-l opri pe vrăjitorul oglinzii întunecate, și pe minionul acestuia, să fure magia din lumea Filly.

Cei mici vor putea vedea și două filme luna aceasta, pe Minimax, dintre care unul este în premieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *