Un buchet de flori în plus, o grijă în minus

Florile, fie că ne dorim sau nu, spun o poveste ori de cate ori sunt dăruite unei persoane. Gestul de a dărui o floare rămâne romantic şi va exprima întotdeauna puritate, dorinţă, dragoste şi preţuire.  Şi, pentru că de la clasicul buchet de flori totul a luat amploare, în prezent un aranjament, o cutie cu flori, un trandafir criogenat pot reprezenta arta de a face un cadou personalizat.

Când primul efect vizual contează, atunci ai de ales dintre cele mai bune aranjamente, iar cutiile cu flori reprezintă una dintre modalităţile prin care poţi surprinde şi impresiona o persoană.

 

Femeilor le plac florile, iar înainte de toate, le apreciază, le îngrijesc şi sunt foarte atente la detaliile lor, pentru că aşa cum ştii deja, detaliile pot face diferenţa şi în cazul de faţă. Cănd vrei să faci o surpriză şi te gândeşti la cutii cu flori deosebite, dar nu ştii care sunt florile preferate ale persoanei la care vor ajunge, atunci optează pentru părerea unui specialist din florarie, fie ea şi online. În momentul în care plasezi o comandă, poţi cere sfaturi în ceea ce priveşte aranjamentul special creat.

 

Alegerea se îngreunează şi în momentul în care nu te poţi decide dintre atât de multe cutii de flori frumoase, dar se rezolvă repede pentru că nu ai cum să dai greş cu o cutie elegant accesorizată cu flori.  Bineînţeles dacă îi ştii deja gusturile, îţi va fi mai uşor să iei o decizie.

 

Nu uita să oferi flori!

Florile sunt elementul surpriză care completează cadoul, aşa că nu uita niciodată de ele. Eşti invitat într-o casă nouă, la o onomastică sau ai în familie un fericit eveniment, atunci nu uita florile.

Tot cu ajutorul florilor poţi face o primă impresie, iar dacă eşti invitat acasă la părinţii fetei, ori ai baiatului, nu omite să cumperi o cutie cu flori mamei. Vei da dovada de bun simţ şi cu siguranţă te va plăcea din prima! În privinţa alegerii lor nu ai niciodată limite pentru că florile nu se epuizează niciodată. Alegi în funcţie de sezon, de cromatică, de miros, doar flori care se potrivesc în  context.

De exemplu, trandafirii nu se vor demoda niciodată, îi găseşti într-o mulţime de culori, roşii, galbeni, allbi, portocalii si intotdeauna se vor gasi aranjamente speciale si de efect cu care vei putea impresiona. Lalele, frezii, zambile, hortensie, cale, crini, toate pot face parte dintr-un aranjament în cutie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *