Un cocktail exploziv de filme programate la început de toamnă, la Film Cafe

Oferta Film Cafe de la finalul primei luni de toamnă are în prim-plan actori precum Dolph Lundgren, Uma Thurman, Mark Wahlberg și Kate Beckinsale.

Vineri, 26 septembrie, de la ora 20:10, Film Cafe a programat „Întâmplarea”, un film apocaliptic regizat de M. Night Shyamalan, cu Mark Wahlberg, Zooey Deschanel și John Leguizamo în rolurile principale. Thrillerul spune povestea unei familii care încearcă să fugă din calea unei calamități naturale misterioase care ar putea distruge întreaga omenire. Wahlberg și Deschanel interpretează membrii unui cuplu cu copii care vor doar să supraviețuiască, pe fondul unor evenimente de sinucideri în masă.

În aceeași seară, de la ora 22:00, Dolph Lundgren este cap de afiș în filmul „Misiune sfântă”, un horror cu elemente supranaturale și religioase. În Ajunul Crăciunului, în subteranul orașului New York, arheologul Karen Goodleaf (Françoise Robertson) anchetează cazul unui schelet care a fost recent descoperit. Ea speră că acest eveniment va constitui un moment marcant al carierei sale. Dorința i se îndeplinește, însă nu e așa cum și-ar fi închipuit… Momentul pare să fie îndeplinirea unei profeții despre eliberarea Antihristului din Iad, printr-o poartă specială… Karen se aliază cu Lukas Sadorov, dezertor din armata sovietică și Cavaler Templier. Împreună ei încearcă să oprească apocalipsa.

Sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 22:00, Film Cafe a programat „Kill Bill: Volumul 2”, un clasic regizat de Quentin Tarantino. Uma Thurman interpretează rolul principal în acest tur de forță – Mireasa, o femeie aflată în căutarea justiției. Odinioară, ea era un asasin în grupul de elită al lui Bill (David Carradine), dar și iubita acestuia. Însă atunci când ea a vrut o viață normală, întregul ei alai de nuntă a fost măcelărit, alături de copilul ei nenăscut. Însă Mireasa a supraviețuit, împotriva sorților, și acum vrea să se răzbune pe Bill și pe toți cei care l-au sprijinit în masacru. Femeia de neoprit călătorește în lumea întreagă și se luptă cu cei mai puternici asasini, pentru a-și atinge scopul. Din distribuție face parte și regretatul Michael Madsen, alături de Daryl Hannah.

Duminică, 28 septembrie, de la ora 20:15, nu ratați „Lumea de Dincolo: Războaie Sângeroase”, film cu Kate Beckinsale, Theo James și Tobias Menzies în rolurile principale. În acest al cincilea lungmetraj al seriei de mare succes, Beckinsale revine în rolul Selenei, o femeie-vampir războinică, care încearcă să respingă atacurile feroce ale clanului Lycanilor şi ale facţiunii vampirilor care au trădat-o. Ajutată doar de David (Theo James) şi de tatăl acestuia, Thomas (Charles Dance), ea trebuie să pună capăt războiului nesfârşit dintre Lycani şi Vampiri, chiar dacă aceasta i-ar cere sacrificiul suprem.

UNDERWORLD 5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *