Atunci când ai o firmă sau te hotărăști să-ți deschizi una, există multe părți pe care trebuie să le ai în vedere. Pentru orice eventualitate, trebuie să ai în vedere câteva formațiuni legale care pot apărea în cadrul unei firme. Printre cele mai frecvente sunt cele legate de majorare capital social, cesiune parti sociale sau schimbare sediu social.
Ce reprezintă procedura de cesiune parti sociale?
Cesiune parti sociale presupune transmiterea părților sociale către una sau mai multe persoane care, prin această modalitate, vor căpăta calitatea de asociați în firma respectivă. Cesiunea unei firme se realizează printr-un act juridic oneros și un contract de cesiune de părți sociale încheiat între două părți. Prima parte este constituită din asociatul care deține la momentul prezent părțile sociale și care urmează să le cedeze, iar a doua parte este constituită din persoana care le va primi, devenind astfel asociatul firmei.
Un element important pe care trebuie să îl aveți în vedere este că, pentru ca procesul să fie opozabil unei a treia persoane, străină de contract, cesiunea părților sociale trebuie înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, și publicată în monitorul oficial.
Actele necesare pentru cesiune firma sunt copii ale actelor societății și copie de pe buletinul noului asociat.
În acest caz, pentru a evita drumurile la Registrul Comerțului, Fabrica de Firme vă vine în ajutor. Întreaga procedură de cesiune firma costă 700 de ron, în preț fiind inclus și onorariul.
Majorarea capitalului social și rolul lui
Prin definiție, capitalul social reprezintă o parte din patrimoniul unei societăți, care cuprinde aportul în bani sau în natură adus de membrii societății la data înființării acesteia, pentru a ajuta la înregistrare și la atingerea scopului pentru care este creată.
Pentru înființarea unei societăți sau fundații, capitalul social este important și obligatoriu. Din acest motiv, este important să știi care este suma minimă pe care trebuie să o depui pentru început.
Pentru capitalul social se fac două operațiuni: majorare capital social și reducere capital social. Așadar, majorare capital social se realizează fie prin mărirea valorii părților sociale, acțiunile existente sau prin emisiunea de acțiuni sau părți sociale noi. Valoarea capitalului social se poate modifica prin majorarea sau reducerea acestuia în baza unor documente. De exemplu, în cazul SRL sau SA majorarea sau reducerea capitalului se realizează în baza hotărârii AGA sau Hotărârii Acționarilor cu același nume la Registrul Comerțului.
Totuși, schimbarea sediului social este cea mai întânlită formațiune din cadrul unei firme.
Ce presupune schimbarea sediului social?
Dacă ai deja o firmă și vrei o schimbare sediu social, din diverse motive trebuie să iei în considerare că sediul social al societății tale este stabilit din momentul în care ai ales înființarea firmei și este declarat la ONRC și ANAF la momentul înregistrării.
Procedura de schimbare sediu social poate porni de la mutarea firmei pe o altă adresă sau din rațiuni economice, cum ar fi relocarea afacerii într-un mediu economic propice desfășurării activității. Pentru acțiunea de schimbare sediu social în același județ termenul este de 5-7 zile lucrătoare. Pentru schimbarea sediului în alt județ termenul este de aproximativ 20 de zile.
Actele necesare pentru schimbare sediu social sunt certificatul de înregistrare în original și certificatul constatator în original, pentru sediul social curent, copia de pe cartea de identitate, copia actului constitutiv și dovada de proprietate pentru adresa la care se va stabili noul sediu social.
Pentru a-ți ușura munca, Fabrica-de-Firme este alături de tine de la începutul business-ului.